gând3

apocwalle

[screenshot wall-e]

 din plastic în plastic pentru plastic sufletul meu de plastic dorința mea de  plastic
hainele mele de plastic inima mea de plastic ambalată în plastic ochii mei de plastic
care văd doar alți ochi de plastic aerul meu de plastic
mâncarea mea de plastic pe planeta mea de plastic trăiesc în plastic visez în plastic
iubesc în plastic sunt plastic nasc alt plastic care trăiește în plastic sufocând alt
plastic inghițind alt plastic
născând la rândul lui alt plastic care să mănânce și să nască la rândul lui
exponențial mai mult plastic m-am născut din plastic mor în plastic plasticul e
soluția fericirea tinerețea sănătatea viitorul frumusețea trecutul prezentul iubirea
cumpărați cumpărați cumpărați cumpărați fiți vii fiți fericiți fiți oameni fiți plastic în plasticul acesta care ne omoară pe toți

 

mă reîndrăgostesc constant de crepuscul

bed-couple-hug-love-sleeping-Favim.com-50452sunt seri în care în cameră gravitează somnul, încât chiar şi copacul din faţa ferestrei pare adâncit în visare.
sunt seri în care laringele meu scârţâie atât de dureros, încât aş prefera să am o chitară dezacordată, fără cheiţe şi cu prăguşul tocit, în loc de corzi vocale.
sunt seri în care nu pot să ascult nici muzică fără să simt cum creierul meu se dezintegrează în lanţ, culminând într-o explozie nucleară.
sunt seri în care tu şi căţelul aveţi concurs de dormit şi îmi vine să îţi muşc umărul cu rotunjimi de piersică rumenă şi spatele gol, milimetru cu milimetru, doar pentru că te înveleşti atât de neglijent.
sunt acele seri în care respiraţia ta lângă mine îmi este de ajuns.

perspectivă

c134cce72c403852f653d388b803e212-d5toac7 copys-a întâmplat într-o dimineaţă răcoroasă de iarnă, pe când alergam înspre mine. deodată m-am împiedicat şi mi-am pierdut ochiul.
am tot pipăit eu pe orbete toate crengile copacilor în care îmi agăţam orbita goală, doar-doar o fi rămas spânzurat de una din ele. în zadar, căci şi celălalt ochi îşi dăduse demisia. a mormăit ceva despre condiţii nesatisfăcătoare de muncă şi despre curenţii de aer creaţi în craniul rămas cu fereastra deschisă, apoi l-am simţit cum se rostogoleşte spre un univers nou. „creier ca al tău găsesc pe toate drumurile”, au fost ultimele lui cuvinte.
nu m-am demoralizat şi am continuat să pipăi. au trecut peste mine cete de oameni, fiecare oferindu-mi căte ceva. unul a zis chiar că-mi da ficatul lui, ştiţi, ca să beau mai mult şi să nu mă mai gândesc la ochiul meu pierdut. mi-a fost greu să-i refuz ficatul, dar am făcut-o spunându-i că-mi vreau doar punctul meu de vedere inapoi.

l-am găsit până la urmă.

zăcea bucăţele într-o scorbură de vulpe.
l-am strâns minuţios, moleculă cu moleculă şi am incercat să îl lipesc cu seva dintr-o frunză de platan. dar, de fiecare dată când îl fixam în orbită, cădea spărgându-se în şi mai multe bucăţele, ca un rebut de puzzle.
într-un final am întâlnit un gândac budist, care mi-a donat bucata lui de chihlimbar, pe care o rostogolea cu picioruşele din spate. a zis că lui îi e indiferent în ce bucată de chihlimbar moare şi că îşi găseşte uşor alta.
aşa că, acum, mă uit la voi cu ochiul meu spart, învelit în chihlimbar şi aşezat în centrul frunţii (ştiţi, asa compensez demisia celuilalt ochi).

privesc lumea printr-un caleidoscóp asimetric.
uneori unghiurile colorate par să mă înjunghie armonios, dar de cele mai multe ori sunt doar pureci pe ecran. trag de păr ca de o antenă, în speranţa unui semnal mai bun, dar tot ce prind sunt cioburi de viaţă.
„văd”, spune ochiul din bucata lui de chihlimbar, „şi asta e tot ce contează”…

sau poate spune altceva. nu ştiu,… eu nu vorbesc limba ochilor.

ping pong

4a3cbab7cb8ffc17c131fa40c422161e-d4se8agne jucam amândoi cu gesturile așa cum te-ai juca cu niște bucățele de hârtie. sau cu piesele de scrabble. eu iți puneam în palma un fluture albastru, tu aruncai după mine cu un hipopotam. eu îl prindeam și îl transformam într-o omidă drogată, demnă de Alice în țara minunilor. râdeam amândoi.
te uitai la mine de undeva din altă dimensiune, ca din vârful unei piramide. dar chiar și de acolo, privirea ta îmi pătrundea direct în piele.
mi s-a părut odată că mă strigai pe nume… așa că mi-am lungit gâtul, cum și-au lungit elefanții lui Dalí picioarele, ca să ajung până la tine. dar în locul tău nu am găsit decât o bucată de papirus pe care scrisesei cu un creion alb: „sunt pe acoperis”.
confundându-l cu o tulpină de bambus, cineva mi-a retezat laringele ca să își hrănească ursul panda, așa că am rămas plutind printre norii de vată de zahăr, până când mi-am prăbușit capul înapoi în mine și nu am mai putut să urc pe acoperiș.
mi-am înghițit propriul craniu, cu tot cu creier.
acum inima mea se ceartă cu creierul meu pentru supremație în spatele sternului… din când în când se trezește câte unul și îmi aruncă cu târnăcopul în coaste ca să-mi ceară sfatul. zbang! mă zdruncină coasta – și apoi îi aud pe amândoi strigând în cor:

„vino aici, să ne judeci procesul!”

eu îi iau de câte o urechiușă și le șoptesc să o lase-n mama mă-sii de treaba, că sunt ocupată.

tu ai rămas acolo, în dimensiunea ta, cu vârfurile tale de piramidă cu tot.